Joi, 22 Aprilie 2010 16:21 | Author: Deservicionaru |
De pe băncile facultăţii am învăţat că, dacă munceşti în domeniul serviciilor, trebuie să te comporţi cu clientul ca şi cu un ou. În România e la fel, doar că cei din domeniul serviciilor fac omletă zilnic. Băi, ăştia de la ghişee, tarabe, din spatele pulturilor, ăştia care sunteţi puşi să ne ascultaţi problemele, să ne luaţi banii şi să ne zâmbiţi (în mod sincer şi ideal)! Fac un pipilică mare pe 98,63 la sută din voi! Şi, ca să mă calmez, îmi aduc aminte de cucoana de la ghişeul de bilete din Timişoara, pe care, în perioada studenţiei, am prins-o de guler şi am tras-o în mod repetat cu obrazul în geamul ce ne despărţea. Sunt un huligan, recunosc, dar madama cu obraz gros nu voia să-mi mai dea bilet pentru că se terminase programul şi sub motiv că nu vine controlul la ora aia (22.00). Dar io ştiam ce ştiam... Aşa că, vă rog, cucoane şi cuconi din domeniul serviciilor, spuneţi-mi că vi s-a terminat programul!